campaign-notification campaign-notification

Cum te ajuta un tiltrotator in constructii

Publicat de UTILBEN07/02/2024

tiltrotator in constructii, tiltrotator, tilt-rotator, tilt rotator, rototilt, roto-tilt, roto tilt, rotator atasamente

Afla ce este un tiltrotator si care sunt avantajele utilizarii unui tiltrotator in constructii din articolul UTILBEN.

Tiltrotator în construcții - cheia eficienței în orice proiect

În orice lucrare de construcții, unul din principalele obiective este profitabilitatea. De aici, și interesul constructorilor pentru tehnologii de ultimă generație care pot spori eficiența utilajelor. Aici se încadrează o categorie aparte de atașamente inovative, care ajută operatorii să lucreze mai rapid, mai ușor, mai precis și cu mai puţine mişcări ale utilajului.

Acest atașament are denumirea de tiltrotator, un echipament revoluționar care, odată ce îl veți încerca, nu veți mai dori să renunțați la el.

Cum funcționează un tiltrotator

Tiltrotatoarele sunt cuple hidraulice destinate utilajelor cu braț, precum excavatoarele sau buldoexcavatoarele. Aceste cuple sunt montate pe brațul de excavare și constituie punctul de legătură cu alte atașamente, precum cupe de excavare, cupe taluz, plăci compactoare picoane și altele.

Care sunt principalele beneficii oferite de un tiltrotator în construcții

Productivitate sporită în fiecare lucrare

După cum îi sugerează și numele, un tiltrotator are rolul de a înclina diferite tipuri de atașamente cu +/- 45° și de a le roti cu cu 360°. Acest aspect face ca tiltrotatoarele să fie atașamentele preferate ale constructorilor, deoarece utilajul poate lucra cu o precizie mult mai bună dintr-un număr de mișcări cu mult redus. Mai exact, operatorul nu va fi nevoit să repoziționeze utilajul pentru a efectua săpături, spre exemplu, din mai multe unghiuri, ci va folosi tiltrotatorul pentru acele mișcări complexe. Această flexibilitate în mișcare va crește eficiența utilajului, va scădea timpul de lucru, va contribui la costuri reduse și la creșterea profitabilității.

Puteți observa în videoclipul următor cum excavatorul echipat cu tiltrotator termină lucrarea în 7 minute, comparativ cu cele 12 minute pe care le petrece utilajul fără tiltrotator în aceeași lucrare. Așadar, putem deduce că un tiltrotator are potențialul de a crește productivitatea lucrărilor cu până la 40%:

Confort și siguranță la cote maxime

Siguranța și confortul în muncă sunt foarte importante în construcții, întrucât un operator obosit sau nefocusat din cauza orelor lungi de lucru, nu va putea fi atent la fiecare mișcare a utilajului. Acest lucru poate duce la o serie de accidente și chiar avarii ale utilajului. Folosirea unui tiltrotator simplifică procesul de excavare, ceea ce înseamnă că operatorii devin mai eficienți și obosesc mai greu. Ei vor putea manevra cu ușurință încărcătura folosind doar atașamentul cu tiltrotator. Ceea ce însemnă că munca depusă nu va mai fi la fel de grea, iar lucrările vor fi finalizate mai repede.

Adaptabilitate în spații înguste

Aceste echipamente pot fi factorul care transformă o lucrare dificilă într-un proiect de succes. Mai ales dacă este vorba despre șantiere cu multe spații restrânse sau zone aglomerate, unde utilajul nu poate efectua mișcări cu rază mare. Un utilaj de dimesiuni considerabile nu va putea fi mutat dintr-un loc în altul într-un astfel de șantier, dar munca trebuie totuși realizată. Tiltrotatorul este soluția perfectă în astfel de situații, fiind ecipamentul multifuncțional care îi permite operatorului să facă o multitudine de manevre direct din atașament, fără a fi nevoie să iasă din cabină, să schimbe utilajul sau să efectueze anumite operațiuni de la sol.

tiltrotator

Timp și costuri reduse

Un avantaj major al utilizării unui tiltrotator în construcții este capacitatea sa de a elimina necesitatea utilizării mai multor utilaje pentru a realiza aceleași sarcini. Prin rotația atașamentelor, puteți acoperi un spectru mai larg de operațiuni fără a schimba în mod constant echipamentul. Acest lucru duce la o economie semnificativă de timp și costuri, reducând consumul de combustibil și uzura atașamentelor sau a utilajului. Acest lucru se traduce prin costuri reduse cu întreținerea echipamentului.

Precizie fără egal

Tiltrotatorul oferă un grad înalt de precizie în efectuarea diverselor tipuri de lucrări. Operatorii pot manevra mai ușor materialele și pot atinge un nivel de finisare superior. Aceasta nu doar îmbunătățește calitatea lucrărilor pe care le întreprindeți, dar poate și să reducă pierderile de materiale și să minimizeze riscul erorilor umane în proiecte.

Diversificarea lucrărilor pe care le puteți efectua

Dacă până acum nu puteați folosi, spre exemplu, excavatorul în zonele înguste din jurul gardurilor sau a stâlpilor pentru iluminat public pentru a săpa șanțuri, acum veți putea face aceste lucrări cu un tiltrotator. Cu un tiltrotator, veți avea posibilitatea de a extinde gama de lucrări efectuate, având capacitatea de a realiza o varietate mai mare de operațiuni cu același utilaj.

Operatorii pot învăța rapid să lucreze cu un tiltrotator

Utilizarea unui tiltrotator în construcții necesită, desigur, o perioadă de instruire pentru operatori. Cu toate acestea, datorită versatilității și a ușurinței în utilizare, perioada de adaptare este adesea mai scurtă decât în cazul altor echipamente complexe. Tiltrotatoarele pot fi ușor adoptate de către operatorii iscusiți, iar durata medie de învățare a comenzilor și de adaptare la noile mișcări ale echipamentului fiind de aproximativ 2-3 săptămâni. Odată ce operatorii devin familiarizați cu tiltrotatorul, vor putea folosi mai eficient utilajul, contribuind la creșterea generală a productivității.

tiltrotator in constructii

Tiltrotator Steelwrist

Unul dintre principalii producători de tiltrotatoare din lume este compania suedeză Steelwrist. Denumirea sa sugerează robustețea și adaptabilitatea echipamentelor furnizate, care sunt disponibile în România prin intermediul Utilben. Steelwrist au o experiență de peste 40 de ani în domeniul atașamentelor pentru utilaje de construcții, și o experiență de peste 20 de ani în producția de tiltrotatoare.

Concluzie

Într-o perioadă în care eficiența și rentabilitatea sunt esențiale pentru succesul lucrărilor dvs., integrarea unui tiltrotator în construcții poate fi cea mai bună alegere. Prin îmbunătățirea eficienței, reducerea costurilor și diversificarea lucrărilor, vă veți bucura de o creștere impresionantă a profitabilității afacerii dvs.


Contacteaza-ne

De ce servicii aveti nevoie?

Întrebări și răspunsuri

0 Intrebari

    Comentarii 0 Comentarii

    ( Intra in cont pentru a adauga un comentariu. )